Butelie metalica 10L 200 Bar verde cu 2mc Argon
    Butelie metalica 10L 200 Bar verde cu 2mc Argon

    Butelie metalica 10L 200 Bar verde cu 2mc Argon

    BM10200ARX2

    Descriere

    Date tehnice:
    Volum: 10L
    Presiune maximă de încărcare: 200 bar
    Presiune probă hidraulică: 300 bar
    Dimensiuni butelie (Material oţel: 34CrMo4) LxD: 820x140 mm
    Greutate maximă butelie oţel cu robinet şi gardă: 13.3 [kg](±1%)
    Dimensiuni butelie (Material Aluminiu) LxD: 965x140 mm
    Greutate maximă butelie aluminiu cu robinet şi gardă: 12.4 [kg](±1%)
    Tip gaz comprimat: Argon
    Tip racord cuplare consumator: W21.8x1/14"
    Conţinut de gaz la presiunea maximă în NMC (200C): 2mc

    - BUTELIA NU SE LIVREAZĂ ÎNCĂRCATĂ CU ARGON PRIN CURIER.
    - Butelia are o durată de viață de 40 ani, condiționată de respectarea Prescripțiilor Tehnice ISCIR.
    - Prima inspecție ISCIR se face la 10 ani.
    - Pentru utilizarea gazului argon din butelie se va monta obligatoriu un reductor de presiune pentru argon pe robinetul buteliei.
    - Modelul și calculul grosimilor peretelui cilindrului sunt în conformitate cu EN 1964-1, ISO 9809-1:2010, Directiva 2010/35/EU și ADR 2017.
    - Buteliile sunt conforme cu PT C5 colecția ISCIR și respectă Normele Europene în vigoare – Directiva 1999/36/ EG (TPED), Directiva 2002/50/CE care sunt transpuse în legislația Românească prin HG 941/2003 modificată prin HG 1941/2004.
    - Buteliile sunt vopsite în culori conform SR EN 1089-3.
    - Inel de gât conform EN ISO 11117.
    - Montaj robinet conform SR EN ISO 13341.

    Gazul de protecţie are implicaţii deosebite asupra:
    - Proprietăţilor materialului sudat cum ar fi duritatea sau rezistenţa la coroziune
    - Formei şi mărimii băii de material topit
    - Gradului de topire şi a porozităţii materialului din zona de îmbinare
    - Vitezei de sudare şi cantităţii de stropi

    Argon (Ar)
    Argonul este utilizat pentru sudarea materialelor neferoase (aliaje de aluminiu, cupru, nichel etc), a metalelor radioactive (zirconiu) sau dificil de prelucrat (titan).

    Argonul oferă o stabilitate excelentă a arcului, ceea ce permite obţinerea unei bune pătrunderi şi a unei excelente calităţi a cordonului de sudură.

    În cazul sudării materialelor feroase, argonul este de cele mai multe ori amestecat cu alte gaze, cum ar fi: Oxigen (O), Dioxid de Carbon (CO2), hidrogen (H).

    Potenţialul scăzut de ionizare al argonului ajută la o bună transmitere a curentului de sudare. În plus, determină obţinerea unui arc bine constrâns şi cu o densitate mare de curent, fapt ce permite concentrarea energiei pe o suprafaţă relativ redusă.

    Dioxid de carbon (CO2)
    Fiind un gaz reactiv, CO2 se descompune în arcul electric în monoxid de carbon şi oxigen liber. Acest oxigen liber se combină, la rândul său, cu diverse elemente care se transferă prin intermediul arcului electric şi formează oxizi care ies la suprafaţa cordonului de sudură.

    Datorită efectului de oxidare pe care îl determină, CO2 este folosit în forma pură pentru sudarea oţelului carbon, deoarece este simplu de procurat şi permite obţinerea de cordoane de sudură de bună calitate şi cu un cost relativ scăzut.

    Totuşi, datorită faptului că nu permite sudarea în spray-arc, utilizarea acestui gaz în stare pură este limitată la modurile de transfer în scurt-circuit şi globular. De fapt, unul dintre dezavantajele majore date de utilizarea CO2 este transferul globular grosier, caracterizat prin apariţia de stropi.

    Acest gaz are un cost scăzut de achiziţie, însă acest lucru nu este întotdeauna echivalent şi cu cel mai mic cost de sudare pe metru. Rata de depunere mai mică, care are drept cauză pierderile importante generate de cantitatea relativ ridicată de stropi, poate influenţa costul final al operaţiei de sudare. De asemenea, costurile de manoperă implicate de operaţiile de îndepărtare a stropilor determină o creştere semnificativă a costului total de producţie.

    Amestecuri Ar/CO2
    Amestecurile formate din Argon şi CO2 sunt utilizate în special la sudarea oţelului carbon şi a oţelurilor slab aliate şi au aplicabilitate limitată în cazul oţelului inoxidabil. CO2 amestecat cu Argon va determina, în cazul utilizării de curenţi mari de sudare, creşterea cantităţii de stropi.

    La sudarea MAG, folosind drept gaz de protecţie un amestec de Argon şi CO2, trebuie utilizat un curent de sudare mai ridicat pentru a obţine un transfer prin pulverizare (spray-arc) stabil. Dacă în amestec utilizăm mai mult de 20% CO2, transferul prin pulverizare devine instabil.

    Un procent de 5% CO2 în amestec permite sudarea în curent pulsat şi respectiv sudarea MAG cu transfer prin scurt-circuit pentru o gamă variată de grosimi de material. Forţele care se dezvoltă în arcul electric permit o mai bună topire a materialului şi obţinerea unei băi mai uşor de controlat faţă de cazul în care se utilizează un amestec de argon/oxigen.

    Un procent de 10% CO2 în amestec permite creşterea cantităţii de căldură introdusă în material şi determină o baie mai lată şi mai fluidă, atât în cazul transferului prin scurt-circuit, cât şi în cazul transferului prin pulverizare.

    Existenţa în amestec a 15% CO2 permite sudarea unei game variate de oţeluri carbon şi slab aliate. În cazul transferului prin scurt-circuit, acest amestec permite obţinerea unei productivităţi maxime la sudarea materialelor subţiri, minimizând tendinţa de topire excesivă dată de utilizarea unei cantităţi mai mari de CO2, dar permiţând creşterea ratei de depunere şi a vitezei de sudare.

    Un procent de 20% CO2 permite sudarea oţelului carbon, utilizând un transfer prin scurt-circuit sau un transfer prin pulverizare, însă poate produce o cantitate mai mare de stropi faţă de amestecul cu 15% CO2.

    Amestecul conţinând 25% CO2 este folosit la sudarea MAG a oţelurilor cu conţinut scăzut de carbon, folosind un transfer prin scurt-circuit. Acest amestec se comportă bine în aplicaţii care necesită utilizarea unui curent ridicat. Generează un arc cu o bună stabilitate, un bun control şi un aspect calitativ ridicat al cordonului de sudură, însă nu permite sudarea utilizând transferul prin pulverizare (spray-arc).

    Amestecul conţinând 40% CO2 şi restul Argon este recomandat pentru sudarea cu anumite sârme tubulare, permiţând obţinerea unui arc stabil şi reducerea cantităţii de stropi.

    Amestecul cu 50% CO2 şi 50% argoneste utilizat pentru sudarea în scurt-circuit a ţevilor, în mod special atunci când pe piesele care se sudează sunt prezenţi diverşi contaminanţi.

    Detalii ale produsului

    Reviews (0)

    No reviews
    Product added to wishlist
    Product added to compare.